-

Jupiter în Berbec – primăvara ființei

De ceva vreme mă raportez la evenimentele cosmice mai degrabă meditativ și intuitiv. Nu o mai fac strict prin filtrul analizei și asocierii unor simbolistici. Ca să fiu mai exact, dacă peste două zile e lună plină, nu voi încerca să înțeleg de azi ce se va întâmpla peste câteva zile prin filtrul cunoștințelor acumulate, altfel spus voi evita să încerc să controlez prin înțelesuri mai mult sau mai puțin limitative curgerea vieții. E foarte tentant, dar extrem de limitativ.

În schimb, exact când e lună plină și chiar la o zi sau două după mă deschid meditativ către a primi în timp real impulsuri, informații despre acel eveniment.

Iar mai nou organizez meditații de grup pentru a onora unele evenimente astrale și e absolut magnific ce se întâmplă. Grupul creează un câmp info-energetic ce are puterea de a se conecta cu potențialul unui eveniment astral și de a absorbi din acest potențial (absorbția este unul din principiile de bază ale alchimiei) și, astfel, către întregul grup se descarcă anumite informații. Astfel, este potențată puterea de ființare și co-creere a grupului și fiecare dintre participanți primește informații individualizate. Iar mie îmi revine misia ingrată de traduce în cuvinte ceea ce simt a fi universal valabil.

Pentru mine înseamnă mult acest mod de a dansa cu astrele, de a mă raporta direct la unele evenimente astrale prin puterea grupului și a comuniunii. Nu mai e vital ce cred eu, ci are mare sens ce descarcă grupul. Nu contează ce am învățat eu despre planete și zodii, contează ce informații “descarcă” prezentul cosmic în noi.

E mai mult o aliniere cu o realitate ce urmează a se derula, un potențial ce urmează a fi activ, decât o încercare de a prezice viitorul sau a înțelege ce urmează a se întâmpla.

Minunat.

După cum știm cu toții, Jupiter a intrat în Berbec. Și pentru a onora acest eveniment astral am organizat două meditații în cadrul cărora ni s-au oferit unele înțelesuri. Așa la modul jucăuș, iar în rândurile de mai jos o să punctez în linii mari ce s-a ivit, fără să intru prea mult în a explica ce e cu Jupiter și ce e cu Berbecul.

Atât este vital să știm că, intrând în Berbec, Jupiter reîncepe un ciclu de 12 ani și, finalizând conjuncția cu Neptun, încheie un ciclu început în 1856 când cele două planete au fost conjuncte și, de asemenea, că, rezumând la maximum, Jupiter înseamnă albastru expansiv & lege cosmică, iar Berbecul roșu activ și dinamism inițiator.

Informațiile ce au curs pot fi rezumate astfel:

  • Primăvara ființei.

Tranzitul lui Jupiter în Berbec se arată a fi o primăvară a ființei. După o iarnă lungă spirituală (mersul lui Jupiter prin Capricorn, Vărsător, Pești unde a generat conjuncții cu Pluton, Saturn, Neptun – vai, vai, vai), după o maturizare forțată și o exorcizare binevenită, urmează un timp primăvăratic. Ghioceii ființei încep a răsări. Un nou timp existențial ni se arată. Poate că nu e încă suficient de cald și în unele zile mai ninge și mai bate vântul, însă verdele și aerul de primăvară pun stăpânire peste umanitate.

Se cuvine a menționa întru justă înțelegere că extraordinara dinamică ce a avut loc în ultimii ani pe ultimile trei zodii ale zodiacului și mai ales pe zona Capricornului în 2020 și pe zona Peștilor în ultimile luni, a însemnat o masivă eliberare de condiționări și limitări transgeneraționale, o extrem de solicitantă alchimizare a “karmei colective” sau, în alte cuvinte, o explozivă exorcizare planetară. Am tremurat cu toții cu mare stil.

Aceste procese transgeneraționale și transpersonale vor continua, dar intensitatea lor va scădea considerabil. Iarna spirituală a trecut, lăsându-și darurile celor pregătiți să și le asume, și o binecuvântată primăvară existențială se ivește.

  • A ne simți bine în pielea noastră.

Cu toții vrem să creștem și să evoluăm, însă de multe ori vrem să o facem blamând felul nostru specific de a fi, negându-ne unicitatea.

În realitate nu putem să fim alții decât suntem și nici nu e necesar. Iar a evolua nu înseamnă a ne schimba, ci a rafina felul nostru de a fi, a trăi și a ne exprima cu stil.

De aceea a ne simți în largul nostru și la bine și la rău, a ne da voie să fim așa cum suntem reprezintă o teribilă și puternică inițiere, iar acest tranzit ne va ajuta sau ne va forța să învățăm să ne simțim bine în pielea noastră oricât de fină sau tăbăcită ar fi.

  • Trezirea în propria realitate.

A fi treaz nu înseamnă a adera la un set de valori îmbrățișat de anumite grupuri de oameni. A fi treaz înseamnă a fi treaz în viața ta și a nu trăi în credințele, visele, valorile altora. A fi treaz înseamnă a te simți bine în pielea ta și când suferi și când ești ferice. Fiindcă ești trezit în propria realitate și o îmbrățișezi așa cum e întru onorarea ta și a întregului. Ai dormit crezând în valorile altora și e timpul să te trezești printr-o definitivă raportare la valorile ce rezidă din unicitatea și autenticitatea ta ca om.

Și în definitiv ce contează? Să fim pe placul celorlalți sau să fim autentici, veritabili și astfel să relaționăm cât mai constructiv?

  • Drumuri noi deschise.

O altă imagine ce a curs este cea de drumuri noi deschise. Mult timp am fost ocupați cu dizolvarea unor paternuri moștenite pe filieră transgenerațională și e minunat că a fost așa. Fiindcă această dizolvare asumată facilitează ivirea unor noi direcții de expresie, a unor noi linii de destin. Jupiter în Berbec ne ajută să ne redefinim și reconturăm felul de a fi și sensul individualității. Este foarte posibil să ne deschidem către ideea de ființă holistică, adică ființă aflată în permanentă relație cu mediul încojurător.

Mult timp am încercat să ne raportăm strict la un a fi universal și cumva separat de viață, însă ajunși la un anumit prag de maturitate înțelegem că felul distinct al fiecăruia printr-o totală asumare a relaționării face posibilă dinamica și evoluția socială și deopotrivă condimentează și înfrumusețează scena evoluției.

  • Îmbogățirea firii.

Acest timp primăvăratic vine cu multă noutate și prospețime.

Firea umană va parcurge un proces de îmbogățire. Vom găsi noi sensuri de exprimare a lui a fi. Ne vom lăsa îmbogățiți de lumina vieții și noua realitate ce urmează a o explora. Nu la nivel de ego trip și dorință deșartă, ci de creștere și înflorire a umanității.

Și multe altele au mai curs: prețuirea unicității din noi, a dezvolta capacitatea de a iniția, izvor de energie, redefinirea individualității, încredere în naturalețe etc, etc

La sfârșitul celor două seri de meditație, în mod ferice, a apărut în câmp un albastru regal strălucitor ce a venit să încununeze experiența și să ne grăiască subtil despre valorile jupiteriene. Scriind aceste rânduri încă simt strălucirea și prezența acestui albastru jupiterian și sunt convins că oricine se poate conecta la această frecvență.

Acest albastru regal a fost asociat de una din participantele la meditație cu Safirul albastru, o piatră a înțelepciunii, regalității și prosperității, fie în veci această frecvență accesibilă tuturor oamenilor.

În linii mari acestea au fost “datele” pe care le-am accesat în cele două meditații consacrate intrării lui Jupiter în Berbec, iar imaginea de primăvară a ființei și de tinerețe existențială mi-a rămas profund întipărită în inimă.

Și să ne înțelegem: în cele două meditații nu ne-am raportat doar la Jupiter. Am susținut ceremonia rozei, ne-am bucurat de prezența fiecăruia, am împărtășit tot felul de drăgălășenii între noi și, cel mai important, ne-am relaxat și am conturat câmp de prețuire a vieții.

Următoarea meditație în cinstea unui eveniment cosmic va fi duminică 15 mai când vom accesa darurile lunii pline și a eclipsei de lună în Scorpion. Și vă invit și pe voi să vă alăturați.

De vă surâde, trimiteți-mi un mail la petrea@harmonia.network sau un mesaj pe whatsapp la 0751515254. Participarea implică o donație după inima fiecăruia.

Sursa pozei aici

Cele două seri dedicate lui Jupiter și nu numai pot fi descărcate aici și aici.

Petrea Ciortan, 12 mai 2022

Ps. Poți susține platforma Harmonia cumpărând produse de pe Suryama.io sau

printr-o donație în contul Asociației Anima Mundi deschis la Libra Bank:

RO18BREL0002002169880100.

“Cunoaşterea este cea mai
democratică sursă de putere.”
Alvin Tofler

SUSȚINE HARMONIA

Sprijină platforma de informații Harmonia printr-o donație în contul Asociației Anima Mundi deschis la Libra Bank.

RO18BREL0002002169880100

Sau cumpărând produse de pe platforma 

IȚI PLACE ACEST ARTICOL ?

SUSȚINE HARMONIA

Mulțumim că ești alături de noi și te invităm să susții de informații Harmonia printr-o donație în contul Asociației Anima Mundi deschis la Libra Bank în contul RO18BREL0002002169880100, sau cumpărând produse de pe platforma SURYAMA.io

Cimbru Roșu – 10 ml – Ulei Esențial

Tradiție populară: Cimbrul este una dintre cele mai vechi plante medicinale folosite în toată regiunea mediteraneană. Vechii egipteni îl foloseau în procesul de îmbălsămare, grecii antici pentru a fumiga împotriva bolilor infecțioase, iar romanii îl mâncau pentru a contracara o potențial...

Mentă – 10 ml – Ulei Esențial

Tradiție populară: Menta a fost utilizată masiv atât în Orient, cât și în Occident pentru o varietate de afecțiuni, inclusiv indigestie, greață, dureri în gât, diaree, dureri de cap, dureri de dinți și crampe. Apare frecvent în Farmacopeea britanică a plantelor ca remediu pentru colici...

Mușețel Roman – 5 ml – Ulei Esențial

Uleiul esențial de Mușețelul Roman provine din culturi certificate organic și este distilat la abur din florile micii plante perene Anthemis nobilis pentru a crea un miros dulce, crud, erbaceu, oarecum asemănător mărului. Mirosul puternic și dulce este un favorit printre utilizatorii de uleiuri...